Cred că sunteţi conştienţi de faptul că o persoană poate zâmbi într-o mare varietate de moduri, existând cel puţin 18 tipuri de zâmbete care nu sunt simulate. Dar de ce este important zâmbetul? Care este liantul dintre zâmbetul unui agent de vânzări, manager de resurse umane, vânzător sau trainer?Un zâmbet exprimă încredere, fericire, entuziasm, dar mai semnificativ lucru este că zâmbetul semnalizează acceptare.
În înţelepciunea orientală, îndemnul din titlu s-ar putea traduce prin sintagma: “Cine nu poate zâmbi, să nu îşi deschidă magazin!”. De aceea, având un astfel de comportament nu te poţi dezvolta independent şi nu poţi avea succes, fie că lucrezi în vânzări, în industrie, sau în bancă.
Diferitele tipuri de zâmbete ocupă o paletă foarte largă, de la mişcări abia vizibile ale muşchilor gurii până la zâmbetul deschis şi de la zâmbetul dezarmant până la rânjetul prostesc. Astfel un zâmbet sincer arată o emoţie pură în timp ce unul fals încearcă să sugereze un sentiment pozitiv, când în realitate nu este cazul. Iar un zâmbet sincer diferă de unul fals în câteva feluri: zâmbetul adevărat implică o contracţie a muşchilor circulari din jurul ochilor, care ridică obrajii, astfel încât apar ridurile de la coada ochilor. În cazul unui zâmbet normal, muşchii râsului trag colţurile gurii spre lateral şi puţin în sus.
Un zâmbet natural durează mai mult decât unul fals, la realizarea zâmbetului natural participând atât muşchii obrajilor, cât şi cei ai ochilor. Conform rezultatelor cercetărilor în domeniu, de cele mai multe ori, zâmbetul fals este asimetric, utilizând doar o parte a gurii, şi este lipsit de mişcarea muşchilor ochilor. Dacă zâmbetul fals vrea să exprime senzaţia de fericire, atunci mimica este lipsită de antrenarea muşchilor ochilor.
Spre deosebire de rânjet, în cazul zâmbetului, dinţii sunt dezveliţi, această afişare a “armelor” oferind posibilitatea celuilalt să perceapă corect situaţia, transmiţând mesajul că acestea nu vor fi folosite. Dacă ne referim la societate în general, rolul zâmbetului este acela de a linişti. Chiar când folosim cuvinte neplăcute, dacă le însoţim de zâmbet, pot acţiona dezarmant, datorită transparenţei şi francheţei. Importanţa deosebită a zâmbetului este determinată şi de faptul că acesta poate fi perceput de la mare distanţă (90 metri), înaintea celorlalte forme de expresii ale mimicii feţei.
În cazul unui zâmbet fabricat de regulă colţurile gurii nu sunt ridicate, buzele sunt drepte şi lipite, iar muşchiul bărbiei împinge buza inferioară a gurii înainte, demascând caracterul voit al acestei expresii. Deseori, acest tip de zâmbet dispare tot atât de repede pe cât apare, simularea sa fiind extrem de evidentă.
Tensiunea afişată de acest tip de zâmbet poate să semnifice fie o atenţie sporită, fie stăpânirea de sine.
De câte ori vi s-a reproşat că nu zâmbiţi şi de căte ori clienţii v-au remarcat zâmbetul frumos şi strălucitor?



0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu